Fii parte din succesul nostru!

Site-ul folosește fișiere cookie în conformitate cu Politica fișierelor cookie. Condițiile de stocare sau de accesare a fișierelor cookie pot fi modificate în browser-ul pe care îl utilizezi.

Sediul Central


De la înființarea companiei Pepco, Sediul Central se află în Poznań. Aici se iau deciziile cele mai importante. Am deschis primul magazin în anul 2004, iar în prezent, deschidem în fiecare an câteva zeci de magazine în Polonia și în țările din Europa Centrală și de Sud-Est, care sunt într-o dezvoltare rapidă. La începuturile companiei noastre, la Sediul Central din Poznań, care se afla lângă unul dintre magazine, lucrau 12 persoane. În prezent, avem peste 300 de angajaţi. Printre noi se află oameni care au contribuit încă de la început la construirea companiei, acum mai bine de 15 ani, dar și persoane care ni se alătură în prezent și ne împărtășesc cunoștințele și experiența lor. Caracterul internațional al companiei Pepco oferă numeroase posibilități profesionale pentru cei care își caută un loc de muncă cu posibilități de dezvoltare.

Departamentele noastre


Biroul Central din Poznań are 11 departamente specializate în care lucrează specialiști de prim rang. Datorită diversității competențelor adunate într-un singur loc, formăm o echipă de oameni care se ajută reciproc.

Află mai multe despre fiecare departament

Departamentele
noastre

Angajații acestui departament se ocupă cu extinderea rețelei noastre de magazine în toate țările. Găsesc noi locații pentru magazinele noastre.

Departamentul
de Expansiune

Angajatii acestui department se ocupă cu evaluarea și realizarea bugetului de cheltuieli. Se ocupă de fluxul plăților, administrează conturile bancare.

Departamentul
Financiar

Oferă asistență angajaților în domeniul IT, gestionează incidentele, asigură service. Furnizează echipamentele și asigură dezvoltarea programelor informatice.

Departamentul
IT

Angajații acestui departament asigură o bună circulație a mărfurilor între furnizori, centrul de distribuție și magazinele noastre.

Departamentul
de Logistică

Angajatii acestui department fac brandul Pepco cunoscută în întreaga Europă, construind imaginea și încrederea în marca noastră.

Departamentul
de Marketing

Angajatii acestui department se ocupă cu recrutarea și angajarea personalului. De asemenea, se ocupă cu dezvoltarea și cu organizarea de cursuri, supraveghează respectarea procedurilor SSM.

Departamentul
de Resurse Umane

Departamentul de planificare întocmește planurile pentru produse și se asigură că acestea ajung la clienți în cantitatea necesară.

Departamentul
de Planificare

Angajații departamentului se ocupă cu asigurarea serviciilor juridice și acordă asistență în cadrul companiei.

Departamentul
Juridic

Angajatii acestui department creează metodologii, asigură transparența proiectelor, atingerea obiectivelor și evaluarea riscurilor.

Departamentul
de Business Process

Angajatii acestui department se ocupă cu vânzarea de produse, cu expunerea corectă a mărfurilor. Monitorizează vânzarea și întocmesc rapoarte.

Departamentul
de Vânzări

Departamentul de achiziții alege și comandă sortimentele care apar în magazine, negociază prețurile și cantitățile de marfă care ajung în magazine.

Departamentul
de Achiziții

Avantaje


• Dezvoltare dinamică

• Companie internațională

• Sediu Central european în Poznań

• Deciziile se iau la nivel local

• Stabilitate

• Atmosferă prietenoasă de lucru

• Valori care susțin dezvoltarea

• Pachete de cursuri adaptate la postul ocupat

• Trasee individuale de dezvoltare

• Limba engleză în timpul programului de lucru

• Asigurare colectivă

• Reducere pentru angajați în cazul achizițiilor din magazinele noastre

• Asistență pentru noii angajați

Cum lucrăm


Recrutare


În funcție de postul pentru care dorești să aplici, în momentul recrutării, te vor ruga să efectuezi anumite sarcini, pentru verificarea competențelor cheie. De asemenea, îți vom verifica și cunoștințele de limba engleză. Pregătește-te ca o parte a interviului să se desfășoare în limba engleză.

Fii parte din succesul nostru!

Verifică posturile vacante de la Sediul Central PEPCO